Interviu: Vlad Ilicevici și Radu C. Pop
Kipu, un șofer de lux într-un oraș întunecat plin de mașini și de pisici negre, ucide într-un accident toată familia unui pui de pisică pe nume Suruaika. Kipu adoptă pisica și, pe măsură ce dragostea lui crește, corpul Suruaikăi crește și el.
În regia lui Vlad Ilicevici și a lui Radu C. Pop, Suruaika a câștigat în iulie 2023 premiul pentru Cel mai bun film de animație la Festivalul Internațional de Film STOP CADRU de la Curtea de Argeș. În cele 9 minute și 10 secunde de animație povestea te poartă prin toate stările complicate generate de luarea unei decizii într-o situație limită, așa cum suntem forțați uneori în viață să facem. O metaforă densă pentru contribuția pe care o avem fie care dintre noi la marele bine sau rău colectiv. Vlad și Radu au răspuns întrebărilor noastre legate de film, de idei, de muncă în echipă și, nu în ultimul rând, de muzica de pe coloana sonoră a filmului. Îi felicităm încă o dată pentru premiul câștigat la Curtea de Argeș, iar pe voi vă lăsăm în compania unei lecturi foarte interesante.
“Pentru noi e important ca filmul nostru să emoționeze”
De unde vine numele “Suruaika”? Are vreo semnificație anume?
“Suruaika” înseamnă “doliu”, “jale”, dar și “regret” în finlandeză. Am ales cuvântul pentru că ar putea fi în același timp numele unei pisici, începând cu o siflantă – sunete pe care felinele s-ar părea că le descifrează mai bine. Și, desigur, e un cuvânt care sună bine, fiind foarte vocalic.
Cum ați ajuns la stilul artistic, la imaginea finală a filmului? A fost un proces în care ați ales din mai multe stiluri, ați desenat și redesenat personajele împreună cu echipa, mediul în care trăiesc, până când ați spus „Asta e!”?
A fost cu siguranță un proces lung, având în vedere că de la primul draft de scenariu până când filmul a fost gata au trecut mai bine de 8 ani. Am trecut prin multe stiluri și da, am încercat să implicăm creativ o mare parte din oamenii care au trecut prin echipă. Schițele inițiale au fost în totalitate desenate 2D, dar pe măsură ce echipa s-a transformat, am virat din ce în ce mai mult spre animația 3D, pentru ca în final partea desenată să rămână într-o proporție minoritară. Amândoi suntem convinși că o muncă creativă colaborativă este cât se poate de benefică pentru fiecare din demersurile noastre. La un moment dat a trebuit să spunem “Asta e!” din motive cât se poate de pragmatice – resursele limitate cer o disciplină mult mai aspră, mai ales în ce privește timpul pe care echipa își permite să îl dedice în producția efectivă, care are o nevoie esențială de un deadline ferm. Dar după toate dificultățile, ne place maxim cum arată toată treaba, mai ales în condițiile în care a fost făcut filmul, against all odds.
Filmul vostru este foarte dens, are atâtea straturi și substraturi de mesaje și metafore. Ce impact vă doriți sau sperați să aibă asupra publicului? Cu ce mesaj credeți că rămân oamenii după vizionare?
Pentru noi e important ca filmul nostru să emoționeze. Parafrazându-l pe Arnold Schoenberg, noi încercăm să exprimăm cât mai bine ce e important și emoționant pentru noi, sperând că ceva din asta va rezona cu spectatorii noștri. Credem că e mult mai important ca spectatorii să fie emoționați și să își pună întrebări despre propriile trăiri, decât să primească sau deslușească mesaje.
Cum a fost să lucrați doi regizori la un film de animație de scurt metraj? Ce provocări ați avut? Ce momente amuzante, inside jokes s-au creat pe parcurs?
Având în vedere că formăm un tandem în tot ce facem: conducem împreună un studio de animație, avem o trupă (Orkid, cea care a făcut muzica pentru film) – așadar facem și muzică împreună, predăm împreună la UNATC și mai nou și scriem împreună scenarii, pentru noi colaborarea asta e organică. Știm foarte clar cine e in-charge de ce. Și acolo unde e nevoie, unul sau celălalt preia frâiele fix cât e nevoie.
Cu toate astea provocările au fost enorme, fiind vorba de un proiect care nu a primit nicio finanțare (deși am aplicat la CNC și în alte locuri vreo 2 sau 3 ani la rând). În primul rând am fost nevoiți nu doar să muncim pe gratis, ci chiar să punem bani de o parte pentru câteva din lucrurile care trebuiau clar plătite. Apoi am schimbat echipa de animatori de câteva ori – desigur, tot din cauza fondurilor – și totuși am reușit să lucrăm cu oameni care au dat tot ce se poate, chiar dacă era vorba de muncă plătită insignifiant sau deloc.
Apoi a trebuit să renunțăm la proiecte plătite și să ne rearanjăm modul de lucru în studio, pentru a putea duce filmul până la capăt
După cum știm mulți dintre noi, animația e grea, deci producția înseamnă muncă și iar muncă. Astfel că momentele amuzante au venit abia după, când cineva ne-a numit filmul într-un articol ‘Suraikura’ și apoi a dat vina pe spellcheck (desigur Suraikura e un cuvânt mai uzual decât Suruaika, hahaha) sau când altcineva, un moderator de Q&A la un festival foarte mare, a început “întrebarea” adresată nouă astfel: “La voi e totul clar cu muțunachii ăia…”
Așadar am muncit mult și după cum spuneam pe barba noastră, dar măcar e bine că, la sfârșit, e totul cât se poate de clar. 🙂
Cât a durat producția filmului?
După cum ziceam mai devreme, de la primul draft de scenariu la exportul final au trecut 8 ani și câteva luni. Mai adăugăm vreo 6-7 de la primele idei și schițe. Apoi, având în vedere că tot noi ne ocupăm de distribuția filmului și mai avem încă vreun an dacă nu chiar 2 de tras și la asta, it is a neverending story. Munca la animație exclusiv probabil că a durat cam 2 ani, puși cap la cap.
Cosmin Nedelcu a fost prima alegere pentru voice overul povestitorului? De ce el?
Cosmin a fost prima și singura opțiune pentru VO-ul actual. A fost scris special pentru el. Dacă nu accepta, probabil ar fi rămas fară narator. După multe reiterări ale scenariului, am ajuns la o versiune fără dialog și fără narator. În timp ce lucram la una din ultimele versiuni de edit, ne-a venit ideea asta cu un VO care să nu fie narat în stilul clasic de policier noir, în care erau gândite primele variante.
Tocmai începusem să lucrăm cu Cosmin la alte proiecte, am clickuit instant cu el și am decis că el va fi by far the best Kipu – personajul-șofer din Suruaika.
Orkid, trupa din care faceți parte, a compus coloana sonoră a filmului. Ați pornit să lucru cu muzica în minte? A venit pe parcurs?
Am scris diversele versiuni de scenariu având un anumit mood muzical în minte. Apoi în decembrie 2016 am definitivat compoziția EP-ului soundtrack Suruaika și l-am și înregistrat în primele luni ale anului următor. Drept care animația a fost făcută în cea mai mare parte pe muzica deja compusă. Un modus operandi cât se poate de natural în animație, pentru că procesul de a anima efectiv ține de timing, tempo, ritm.
Pe când următorul film?
Tocmai am terminat la sfârșit de iunie un nou scenariu însoțit de artwork (schițe de personaj, decoruri, mișcare) și sperăm că ne vom apuca în curând de treabă. De data asta însă, acest început e condiționat de găsirea unor finanțări. Nu mai putem și nu mai vrem să repetăm experiența găurii negre – în primul rând din punct de vedere financiar, dar nu numai – a unui proiect fără nicio finanțare.
Și desigur sperăm să dureze mai puțin de 8 ani, dar rămâne de văzut.
Fingers crossed 🙂